lista interpretare rezultateinapoi la lista

CA 72-4

Ce este?
CA 72-4 este un antigen intalnit in celulele diverselor organe: stomac, tract intestinal, ovar, san si pancreas.
Cresterea nivelurilor serice ale CA72-4 se regaseste in primul rand la pacientii cu cancer gastric si ovarian. Este frecvent utilizat in monitorizarea cancerului gastric dupa tratament, observandu-se o buna corelatie intre nivelul CA 72-4 si stadiul bolii
In cancerul ovarian mucinos, sensibilitatea diagnostica a CA 72‑4 este mai mare decât cea a CA 125.
Asocierea CA 72-4 cu alti marker tumorali: CA 125 pentru cancerul ovarian si CEA si CA 19-9 pentru cancerele gastrointestinale, creste sensibilitatea testarii si valoarea predictiva.
In ce situatii se recomanda
  • monitorizarea evolutiei si tratamentului in cancerul gastric si cancerul ovarian
  • diferentierea afectiunilor gastrice si ovariene benigne de cele maligne
Recomandare Gral Medical
lista interpretare rezultate

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute:

Valori crescute se intalnesc in:
  • cancer: gastric, ovarian, de colon, pancreatic, mamar
  • afectiuni benigne: pancreatita, ciroza hepatica, chisturi ovariene, afectiuni ale sanilor, pneumonie

Dupa interventia chirurgicala, nivelurile CA 72‑4 revin la normal si raman in intervalul normal daca tesutul tumoral nu mai este prezent.

Valori scazute:

Valorile scazute nu au semnificatie clinica.
 
lista interpretare rezultate

Interactiuni si interferente

Un rezultat in limite normale nu exclude existenta unei formatiuni tumorale maligne si nu toate valorile crescute indica prezenta sa.

Valori usor crescute se observa in sarcina, la fumatori si la consumatorii de droguri.

Interferente analitice: utilizarea unor doze foarte mari de biotina (vitamin B7), > 5 mg/zi si hemoliza intensa pot sa conduca la rezultate eronate.

In cazul testarilor repetate efectuate pentru monitorizare se recomanda utilizarea aceleiasi metode pentru evitarea rezultatelor diferite datorate diverselor tehnici de lucru.
pregatire pacient

Pregatirea pacientului

  • Repausul alimentar cu 8 ore inainte de recoltare nu este obligatoriu, dar se pot consuma doar bauturi fara alcool si alimente usoare.

     
  • Tratamentul cu biotina (vitamina B7) va fi administrat dupa recoltare si este necesar sa treaca minim 8 ore de la ultima doza.

Recoltare

Produs biologic recoltat
Sange

Evitati manevrele care pot sa conduca la hemolizarea sangelui!



    
Recipient recomandat
Vacutainer fara anticoagulant (dop galben sau rosu)
Prelucrarea produsului biologic
Centrifugare

   

    
    
Esantion analizat
Ser  – 1 ml
 
Esantioanele hemolizate nu vor fi analizate.

 
Stabilitatea serului separat
Stabil la: temperatura camerei (20-25ºC): 1 zi, frigider (4-8ºC): 1 luna, congelat (-20°C): 3 luni


 
Timpul de eliberare a rezultatului
2 zile
 
 

 
Metoda de lucru
electrochemiluminiscenta (ECLIA)
 

Bibliografie

  1. F.T. Fischbach, M.A.Fishbach – Immunodiagnostic Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Wolters Kluwer, ed. 10
  2. Fisa de metoda pentru CA 72-4 – Roche 2022
  3. CA 72-4 serum marker--a new tool in the management of carcinoma patients - PubMed (nih.gov)