Biopsia șoldului - indicații, procedură și riscuri
Doresc sa aflu mai multe detalii
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Eroare procesare - ReCaptcha nu a fost validat
This site is protected by reCAPTCHA and the Google
Privacy Policy and
Terms of Service apply.
Biopsia șoldului reprezintă un tip particular de biopsie osoasă. Prin intermediul acestei proceduri, o probă din măduva osoasă hematogenă este prelevată, cu scopul prelucrării și examinării ei în cadrul unui examen histopatologic. Se folosește biopsia șoldului atât în scopul evaluării prezenței unor celule maligne, cât și pentru a evidenția prezența altor afecțiuni (deficite nutriționale, boli hematologice).
Află, în cele ce urmează, ce este mai exact o biopsie de șold, cui îi este adresată, ce riscuri pot fi asociate, ce pregătire este necesară pacientului, cum este realizată o astfel de procedură, precum și în ce constă recuperarea.
Află, în cele ce urmează, ce este mai exact o biopsie de șold, cui îi este adresată, ce riscuri pot fi asociate, ce pregătire este necesară pacientului, cum este realizată o astfel de procedură, precum și în ce constă recuperarea.
- Ce este biopsia șoldului - diferența dintre puncție și biopsie
- De ce se face biopsie de șold - indicații
- Riscuri asociate procedurii
- Pregătire înainte de biopsie - ce trebuie făcut
- Cum se realizează biopsia șoldului - puncția osoasă sub ghidaj CT
- Recuperare postprocedurală
Ce este biopsia șoldului - diferența dintre puncție și biopsie
Prin biopsia șoldului (biopsia de măduvă osoasă) se înțelege acea procedură prin care este recoltată o probă de măduvă osoasă hematogenă, de la nivelul șoldului, prin intermediul puncției cu un ac special de biopsie.
Deși cei doi termeni pot fi ușor confundați sau folosiți cu aceeași semnificație, este important să fie cunoscută principala diferență dintre ei.
Astfel, în timp ce puncția semnifică tehnica propriu-zisă prin care acul special de biopsie este introdus și ghidat către locul prelevării probei, biopsia se referă la întreaga procedură (inclusiv prelevarea probei de țesut).
Măduva osoasă hematogenă reprezintă un țesut de tip spongios, regăsit la nivelul oaselor mari, în cadrul căreia se regăsesc celule precum eritrocitele (globulele roșii), leucocitele și trombocitele, precum și precursorii lor. Cel mai adesea, o biopsie de măduvă hematogenă se recoltează de la nivelul osului șoldului.
De ce se face biopsie de șold - indicații
Biopsia șoldului este o investigație extrem de utilă pentru a oferi o certitudine la finalul etapelor diagnostice în urma cărora s-a formulat o suspiciune. Prin urmare, deși nu este întotdeauna o investigație de primă intenție, biopsia reprezintă ultima etapă diagnostică și, în același timp, cea care poate clarifica natura patologiei.
Cu toate că biopsia este o investigație larg recomandată cu scopul de a evidenția celulele maligne și natura lor, acesta nu este singurul său rol. Astfel, o biopsie de măduvă osoasă hematogenă realizată la nivelul șoldului poate avea următoarele indicații:
- Evaluarea numărului de eritrocite - evidențierea cauzei unei anemii ce nu a putut fi identificată prin alte mijloace paraclinice sau a unei alte patologii ce se asociază cu un număr anormal de globule roșii;
- Evaluarea numărului de trombocite și leucocite - fie un număr prea mare, fie prea mic ar putea indica prezența unor afecțiuni de tip hemoragic, trombotic, infecțios, precum și care se asociază cu imunosupresie sau de tip autoimun;
- Evidențierea policitemiei (eritrocite, trombocite și leucocite crescute simultan) sau a pancitopeniei (eritrocite, trombocite și leucocite scăzute simultan);
- Identificarea unui deficit nutrițional - cel mai adesea, un deficit de fier (poate explica anemia); de asemenea, o biopsie de șold este utilă și pentru punerea în evidență a hemocromatozei;
- Depistarea unui cancer din sfera hematologică (leucemie, limfom);
- Identificarea metastazelor osoase - dovadă a extinderii la distanță a unor neoplazii precum cancerul de prostată, pulmonar, de sân, renal, dar și melanomul malign;
- Evaluarea răspunsului organismului la chimioterapie;
- Alte indicații - stări inflamatorii prelungite (ce nu pot fi explicate prin alte metode diagnostice), confirmarea unor modificări identificate imagistic, evaluarea integrității structurale a țesutului osos.
Riscuri asociate procedurii
Dat fiind faptul că o biopsie, indiferent de locul în care este efectuată, reprezintă o investigație invazivă, aceasta se poate asocia cu un anumit număr de riscuri. Chiar dacă aceste riscuri apar foarte rar, este important ca acestea să fie comunicate pacientului, pentru a putea obține o decizie informată și asumată din partea acestuia.
Printre principalele riscuri asociate cu o biopsie de șold se numără:
- Complicațiile de tip infecțios;
- Fractura osului coxal (osul șoldului);
- Complicațiile de tip hemoragic;
- Echimoze (vânătăi).
Fiecare persoană prezintă particularități diferite și, astfel, poate fi mai predispusă la apariția unor complicații față de restul populației (ex: persoanele cu imunosupresie pentru complicațiile infecțioase). Chiar și așa, riscurile asociate cu o biopsie de șold mențin o frecvență scăzută.
În cazul în care o persoană se află în una din categoriile cu risc crescut pentru dezvoltarea complicațiilor, aceasta va fi monitorizată atent în timpul procedurii, cât și după efectuarea acesteia.
Pregătire înainte de biopsie - ce trebuie făcut
Pregătirea pentru orice fel de biopsie presupune, înainte de toate, un schimb de informații între medic și pacient. Pentru ca acest lucru să se realizeze cât mai eficient, este crucial să existe o relație bună între cei doi.
În cadrul pregătirii pentru biopsie, pacientul va comunica aspecte importante legate atât de starea sa de sănătate, cât și de alte particularități ce pot avea implicații asupra realizării în siguranță a procedurii.
Astfel, în cadrul discuției, se va vorbi despre istoricul medical al pacientului, cu accent asupra unor potențiale riscuri hemoragice sau trombotice, alergii la medicamente, scheme terapeutice curente, precum și alte informații pe care medicul le consideră utile pentru siguranța procedurii.
Ulterior, pacientul este informat despre ce presupune o biopsie de șold, cum se va desfășura întreaga procedură, ce așteptări ar trebui să existe, ce semnifică rezultatele analizei, precum și cum va decurge recuperarea postprocedurală.
În unele cazuri, pacientul poate fi rugat să evite consumul de alimente și băuturi în ziua efectuării procedurii de biopsie. De asemenea, în cazul în care acesta se află pe un tratament anticoagulant, poate fi rugat să îl întrerupă în perioada din preajma procedurii sau, cel puțin, doza îi va fi ajustată.
Cum se realizează biopsia șoldului - puncția osoasă sub ghidaj CT
O biopsie de șold presupune pătrunderea cu un ac special de biopsie la nivelul șoldului, în zona de interes, pentru recoltarea unei probe de măduvă osoasă hematogenă.
Pentru a putea identifica locul în care trebuie realizată puncția și, astfel, a evita traumatizarea suplimentară a țesuturilor, este nevoie să existe un ghidaj imagistic. Cel mai adesea, ghidajul pentru o biopsie de șold se realizează cu ajutorul unui computer tomograf (CT).
Procedura propriu-zisă se numește biopsie percutanata de șold sub ghidaj CT. Astfel, prin aplicarea unei anestezii locale și administrarea unui sedativ (pentru liniștirea pacientului), acul de biopsie străbate țesuturile superficiale și este orientat către zona de elecție de la nivelul osului șoldului.
CT-ul are rolul de a crește precizia poziționării acului de biopsie, obținând proba de interes rapid și sigur, cu reducerea riscurilor la minimul posibil (în acest fel, nu se poate greși o biopsie).
Proba obținută este trimisă în cel mai scurt timp către laborator, pentru a putea fi prelucrată și analizată în cadrul unui examen histopatologic. Rezultatul examenului este comunicat pacientului în intervalul de timp specificat de către laboratorul care se ocupă cu analizarea probei de biopsie (rezultat biopsie).
Recuperare postprocedurală
Întrucât o biopsie de șold efectuată prin metoda percutanată sub ghidaj CT nu presupune administrarea unei anestezii generale, ci doar locale și intervenția are un caracter invaziv limitat, recuperarea este una rapidă și completă.
În cazul în care pacientul se află într-o categorie predispusă la riscuri și complicații, acesta poate fi monitorizat în ziua respectivă.
În general, toți pacienții ce au trecut printr-o biopsie de șold primesc următoarele sfaturi după momentul efectuării procedurii:
- Activitățile de zi cu zi se pot relua - în cazul în care unele dintre acestea nu sunt permise sau trebuie efectuate mai ușor în primele zile după momentul procedurii, medicul va specifica acest lucru;
- Se recomandă odihna ori de câte ori pacientul resimte oboseală;
- Dieta normală nu va suferi modificări - în cazul în care există disconfort de orice fel, trebuie întrebat medicul cu privință la ajustarea acesteia;
- Tratament curent - medicul va oferi informații cu privire la reintroducerea sau ajustarea tratamentului anticoagulant, precum și la introducerea unor noi tratamente (în cazul în care acestea sunt necesare);
- Alte sfaturi - acolo unde este necesar, vor fi furnizate toate informațiile necesare pentru o recuperare cât mai rapidă și sigură.
Prin urmare, o biopsie de șold reprezintă o procedură diagnostică ce are un rol extrem de important atât în confirmarea suspiciunii unor patologii maligne, cât și în cazul altor patologii (hematologice) sau deficite (nutriționale). Metoda percutanată sub ghidaj CT prin care se realizează o biopsie de măduvă osoasă de la nivelul șoldului nu lezează în plus țesuturile, astfel că recuperarea este una rapidă, sigură și cu un risc minim de complicații. Astfel, beneficiile unei astfel de proceduri depășesc cu mult potențialele riscuri asociate.
Pentru mai multe informații sau programări ne puteți contacta la 021.323.00.00 sau programandu-va AICI.
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Biopsia de maduva osoasa https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/bone-marrow-biopsy/about/pac-20393117#:~:text=In%20a%20bone%20marrow%20aspiration,tissue%20and%20the%20enclosed%20marrow
Generalitati https://www.radiologyinfo.org/en/info/bonebiopsy
Indicatii https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/bone-biopsy
Riscuri https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/bone-marrow-biopsy
Procedura https://www.healthline.com/health/bone-marrow-biopsy
Recuperare https://myhealth.alberta.ca/Health/aftercareinformation/pages/conditions.aspx?hwid=abr4845
Generalitati https://www.radiologyinfo.org/en/info/bonebiopsy
Indicatii https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/bone-biopsy
Riscuri https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/bone-marrow-biopsy
Procedura https://www.healthline.com/health/bone-marrow-biopsy
Recuperare https://myhealth.alberta.ca/Health/aftercareinformation/pages/conditions.aspx?hwid=abr4845
02-05-2022
Publicat de:
Cezar Iulian Betianu
, Cezar Iulian Betianu
,
Clinica Gral Radiologie
, Spitalul OncoFort Pitesti