Cum trăiești cu anxietate?!

Anxietatea poate fi generată fie ca urmare a unui factor stresor izolat, fie în urma unor perioade îndelungate de stres, fie ca urmare a anticipării unui posibil eveniment nedorit. 

Deși anxietatea poate apărea la fiecare dintre noi cel puțin o dată în viață, unele persoane pot avea o simptomatologie prelungită, numită sindrom anxios, fapt ce necesită adesea o atenție suplimentară și tratament psihologic și/sau medicamentos.

Citește mai departe mai multe despre semnificația anxietății, cauzele posibile de apariție, principalele tipuri (forme de prezentare) de anxietate, metode de diagnostic și tratament, precum și măsurile eficiente de prevenție.

 

Definiția anxietății (ce înseamnă anxietatea) poate varia în funcție de simptomatologia și gradul ei de severitate. Astfel, când vorbim despre anxietatea ocazională, pe care o resimte orice om la un moment dat în timpul vieții sale, ne referim la acea stare de neliniște asociată unui eveniment, lucru, loc sau unei persoane, precum și anticiparea oricărora dintre aceste elemente.

Atunci când, însă, sunt prezente stări de anxietate persistente, frecvente care pot ajunge să afecteze calitatea vieții de zi cu zi sau chiar să împiedice desfășurarea activităților normale, se consideră că se instalează o tulburare de anxietate severă sau moderat-severă, numită sindrom anxios.

Pentru a le putea deosebi și a identifica trecerea de la anxietate ocazională la o tulburare de anxietate, este nevoie să cunoaștem mai multe atât despre tipurile principale de anxietate, cât și modurile lor de apariție.
 

Tulburarea de anxietate, denumită și tulburarea anxioasă, constituie acea stare de neliniște repetată, persistentă, de intensitate crescută și care interferează cu viața de zi cu zi (ce înseamnă și cât durează anxietatea ca tulburare).

În mod obișnuit, în cantități mici și în momente-cheie, anxietatea este un fenomen de care organismul nostru are nevoie pentru a-l mobiliza și a-l determina să se concentreze. Atunci când, însă, frecvența și intensitatea cresc, efectele încep să devină dăunătoare și să înceteze să mai fie ajutătoare.

În tulburarea anxioasă, simptomatologia este semnificativă și adesea necesită intervenție terapeutică și/sau medicală. De asemenea, este necesară diagnosticarea ei de către un psihoterapeut (psiholog sau medic psihiatru). 
 

Cu toate că anxietatea este un termen umbrelă pentru manifestările anxioase întâlnite în mai multe situații și contexte, aceasta poate fi clasificată în mai multe tipuri și subtipuri atât în funcție de intensitatea simptomatologiei, cât și de sursa stării de anxietate.
 

Starea de anxietate de intensitate ușor-moderată și care apare cu o frecvență redusă reprezintă un fenomen specific oamenilor și, în unele situații, poate fi chiar constructiv (datorită mobilizării resurselor organismului).

Aceasta nu afectează calitatea vieții și nici desfășurarea activităților zilnice pe o perioadă îndelungată de timp. 
 

Spre deosebire de anxietatea ocazională, de intensitate ușor-moderată și de durată relativ scurtă și bine delimitată, anxietatea generalizată (sindrom anxios sau tulburare anxioasă generalizată) reprezintă un fenomen complex, de intensitate ridicată și care poate afecta semnificativ viața unei persoane.

Anxietatea generalizată își are adesea sursa în aspectele importante ale vieții, precum relațiile, familia, banii și viitorul.

De asemenea, de multe ori, starea de frică sau neliniște, deși restrânsă la un domeniu cunoscut (precum cele deja menționate), nu poate fi asociată în mod direct cu un lucru, persoană sau fenomen (de exemplu, precum în fobii).

Sentimentele de frică și de neliniște sunt greu de suportat și gestionat și, fără un tratament adecvat, pot ajunge să devină copleșitoare.

3. Anxietate socială

Este un tip particular de anxietate ce apare în contextele sociale sau chiar în anticiparea lor și se ameliorează prin părăsirea acestora (de exemplu, anxietate generată de o petrecere și ameliorată de plecarea acasă).

Simptomatologia apare ca urmare a fricii de a fi judecat și/sau privit într-un mod nedorit, în special în situațiile în care sunt prezente persoane noi. Pentru a nu ajunge în starea de anxietate socială, aceste situații sunt adesea evitate complet.

4. Anxietate de separare

Anxietatea de separare este un fenomen mai des întâlnit la copii, dar care este posibil și în cazul adulților.

Această categorie de anxietate își are rădăcinile în frica iminentă și pronunțată de a pierde o persoană importantă din viață (adesea un părinte, un alt membru al familiei sau un partener). Persoana care suferă de un astfel de tip de anxietate poate lua măsuri în defavoarea ei pentru a păstra persoana respectivă în apropiere.

5. Fobii specifice

Atunci când anxietatea poate fi asociată unui lucru, eveniment, loc sau unei persoane bine definite, aceasta primește denumirea de fobie.

Fobia este o frică de intensitate mare, apărută în contextul întâlnirii unui factor bine definit și ameliorată în urma înlăturării lui. Persoana care suferă de o fobie este conștientă de prezența acesteia și de faptul că frica sa nu este întotdeauna justificată (de exemplu, frica exagerată de insecte comune).

Exemple de fobii includ cele de înălțimi, aglomerații, spații închise (claustrofobie), spații deschise și aglomerate (agorafobie), frica de animale, precum și frici abstracte (frica de întuneric).

6. Anxietate determinată de substanțe

În unele situații, anxietatea poate fi indusă ca urmare a consumului de medicamente și/sau substanțe, precum și a fenomenului de sevraj.

Simptomatologia, intensitatea și contextul în care acestea apar diferă atât în funcție de substanța folosită, de sevrajul cauzat de aceasta, cât și de doza ce a fost administrată. În general, atunci când efectele substanței/sevrajului nu mai persistă în organism, anxietatea se remite.

7. Atacul de panică (tulburarea de panică)

Atacul de panică reprezintă forma cea mai pronunțată de anxietate, manifestată printr-un episod scurt de frică intensă, senzație iminentă de moarte și neputință și manifestări fizice diverse în prezența factorului stresor cunoscut sau a altor factori.

Tulburarea de panică este adesea greu de suportat și necesită o intervenție cât mai rapidă cu scopul identificării agentului anxiogen și restabilirii stării de bine. 
 

Spre deosebire de o legătură suficient de clară cauză-efect ce există adesea în practica medicală, în cazul anxietății, această legătură este adesea imprecis trasată.

Sursele anxietății sunt multiple, la fel ca și factorii declanșatori și agravanți. De exemplu, în cazul fobiilor, sursa anxietății poate fi mai ușor recunoscută, adresată și tratată prin terapie sau medicamentos. 

Alte tipuri de anxietate, însă (printre care și tulburarea anxioasă), nu beneficiază de o asociere atât de simplă și poate fi nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la substratul anxiogen.

Cea mai sigură metodă de identificare a sursei anxietății este cu ajutorul unui psihoterapeut. În acest fel, nu numai că pot fi depistate cauzele și factorii de risc, ci se poate realiza o schemă terapeutică adaptată la nevoile fiecăruia în parte.

O altă posibilă cauză identificată până la acest moment este predispoziția genetică, astfel că în cazul în care există rude de grad apropiat care experimentează sau au experimentat în trecut simptome de anxietate, riscul de a avea anxietate crește în comparație cu cel al populației generale.
 

Tabloul clinic din anxietate nu este unul bine stabilit, respectând particularitățile fiecărei persoane, al fiecărui tip de anxietate, precum și al intensității fricii resimțite. 

În general, manifestările din anxietate reprezintă conversia psihicului către fizic, fapt ce se traduce prin exprimarea tensiunii psihice resimțite în momentele ce provoacă anxietate prin simptome fizice (fenomen denumit somatizare). 

Astfel, printre posibilele semne și simptome întâlnite într-o stare de anxietate ușor-moderată, precum și în cadrul unui atac de panică (simptome în atacuri de anxietate), se regăsesc:

Toate aceste manifestări pot apărea la orice persoană care suferă de anxietate generalizată și/sau atacuri de panică, variabilitatea constând în modul de asociere a unuia sau mai multe dintre ele, precum și în gradul de intensitate (severitatea simptomatologiei).
 

Întrucât anxietatea poate fi uneori dificil de înțeles și recunoscut, depistarea acesteia se petrece adesea în urma adresării simptomatologiei fizice. 

În cadrul consultației, medicul evaluează manifestările prezentate, preia istoricul medical al pacientului și, ajutat de către teste suplimentare, poate exclude cauzele organice pentru simptomele prezentate.

Odată ce orice sursă organică a fost exclusă, medicul poate fie să sugereze originea psihică a problemelor, fie recomandă stabilirea diagnosticului de anxietate de către un psihoterapeut (modalitatea de elecție).

Psihoterapeutul, cu ajutorul interviului cu pacientul și al criteriilor din DSM (ghidul oficial), poate stabili diagnosticul de tulburare anxioasă, cu sau fără tulburare de panică. 

De asemenea, în cadrul evaluării, specialistul poate determina particularitățile pacientului și poate formula un plan de tratament adecvat în funcție de necesitățile acestuia (de exemplu: terapie cognitiv comportamentală pentru fobii și atacuri de panică). 

Acolo unde este necesar, se va cere ajutorul medicului psihiatru (în cazul în care psihoterapeutul nu este totodată și medic psihiatru) pentru a putea îmbunătăți efectul terapeutic cu ajutorul tratamentului medicamentos.

În funcție de tipul de anxietate prezentat, severitatea simptomatologiei, precum și alte particularități ale pacientului ce pot influența rezultatul terapeutic (de exemplu: gradul de acceptare a tratamentului), opțiunile terapeutice constau în psihoterapie, tratament medicamentos sau ambele, în combinație.

1. Psihoterapia

În anxietate, cel mai des întâlnit și eficient tip de psihoterapie este cea cognitiv-comportamentală. Aceasta este țintită asupra problemei, are un număr limitat și bine definit de ședințe, precum și un scop terapeutic clar.

O altă metodă ce poate fi aplicată este psihanaliza utilă în special în cazurile complexe, cu anxietate de durată și cu o posibilă origine în timpuri mai îndepărtate din viața persoanei (de exemplu: în copilărie).

2. Tratamentul medicamentos 

Atât de sine stătător, dar mai ales în asociere cu psihoterapia, tratamentul medicamentos (medicamente/pastile pentru anxietate) poate fi eficient nu numai în reducerea anxietății, ci și în îmbunătățirea calității vieții.

De asemenea, tratamentul anxiolitic poate ameliora tulburările de somn, permițând o odihnă mai bună și reducând nivelul de anxietate prin această cale.
 

De cele mai multe ori, tulburările anxioase au un substrat complex și se pot remite sau preveni complet. Cu toate acestea, anumite măsuri pot îmbunătăți abilitatea psihicului de a gestiona mai bine o situație stresantă, reducând amplitudinea manifestărilor anxioase.

Metodele de prevenție eficiente includ un stil de viață sănătos cu tot ce implică acesta:

În concluzie, anxietatea este un fenomen complex ce poate afecta atât starea de sănătate mintală, cât și fizică. Adresarea simptomatologiei sugestive într-un stadiu timpuriu poate ușura procesul terapeutic, grăbind vindecarea (anxietatea se vindecă). Din fericire, fiind o afecțiune des întâlnită în rândul populației, beneficiază de multiple opțiuni de tratament și de o rezoluție destul de rapidă.

Sursa foto: Shutterstock 

Bibliografie:

Anxietatea https://medlineplus.gov/anxiety.html
Generalități anxietate https://www.nhs.uk/mental-health/conditions/generalised-anxiety-disorder/overview/
Tulburări de anxietate https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/anxiety/symptoms-causes/syc-20350961
Diagnostic și tratament anxietate https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/anxiety/diagnosis-treatment/drc-20350967
Anxietate https://www.apa.org/topics/anxiety
Mai multe despre anxietate https://www.medicalnewstoday.com/articles/323454#types
Tipuri de anxietate https://www.psychiatry.org/patients-families/anxiety-disorders/what-are-anxiety-disorders
Informații suplimentare https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9536-anxiety-disorders