Preturi
Centre GRAL Medical
Oras
Cauta
Profil medic
Numele meu este Manea Raluca. Sunt psiholog clinician, psihoterapeut și hipnoterapeut. Abordarea mea terapeutică se caracterizează prin căldură și empatie, transparență și autenticitate, implicare și seriozitate în rezolvarea oricărei provocări.
Respect fiecare om, fiecare gând, fiecare emoție, fiecare comportament. Orice poveste reprezintă o lecție prețioasă de viață, inclusiv pentru mine ca terapeut. Terapia este un schimb valoros de informații și precum spunea C.G.Jung, întâlnirea a două personalități este similară contactului a două substanțe chimice- dacă există chiar și cea mai mică reacție, ambele elemente se transformă.
Consider că experiența cunoașterii de sine este deosebit de importantă. De multe ori este dureroasă dar este foarte utilă și necesară pentru dezvoltarea noastră. Eu sunt aici să te ghidez în a-ți descoperi valoarea dincolo de gânduri și comportamente, dincolo de experiențele plăcute sau mai puțin plăcute. De asemenea, sunt aici să îți arăt că totul depinde de felul în care privești lucrurile și nu de cum se prezintă ele în realitate; că ceea ce negi în viață te stăpânește iar ceea accepți te transformă.

Program
Centre GRAL Medical
Str. Traian Popovici (Fosta Unitatii) nr. 79-91, sector 3, Bucuresti
Fix: 021-323.00.00; 0724-242.259, Fax: 0213230000
Today
↑
- Ian
- Feb
- Mar
- Apr
- Mai
- Iun
- Iul
- Aug
- Oct
- Sep
- Noiembrie
- Dec
Pentru programare selectati ora dorita
- Luni
- Marti
- Miercuri
- Joi
- Vineri
- Sambata
- Duminica
- L
- M
- M
- J
- V
- S
- D
Articole scrise de Dr. Raluca Manea
15-11-2023
Stres sau burnout?
Stresul și burnoutul sunt două concepte strâns legate, dar diferite, care afectează capacitatea unei persoane de a face față solicitărilor vieții, fie ele personale sau profesionale.
Doresc sa aflu mai multe detalii
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Eroare procesare - ReCaptcha nu a fost validat
This site is protected by reCAPTCHA and the Google
Privacy Policy and
Terms of Service apply.